5 noiembrie 2012

Cea mai bună shaorma din Cluj

Era seară, oboseala îmi atingea fiecare părticică a corpului. Foamea se dezlănţuia prin sunetele stomacalui. Întreg corpul era în alertă maximă. Frigul intra si prin cel mai gros pulover. Căutam un loc călduţ în care să pot să-mi stăpânii furia foamei.
Acel loc se afla mai aproape decât credeam. Viza a vis de Academia Gheorghe Dima, o shaormerie turcească. Deci pe bune au si televiziune turcă înăuntru. Bucătarul un adevărat expert al shaormei, un om care pune pasiune în cea ce face. Am luat-o, am gustat-o. Pe moment papilele gustative lăcrimau de fericire şi la final furia foamei a fost potolită.

4 noiembrie 2012

CFR victorie

Aseară echipa CFR-ului din Gruia a arătat că mai are ceva de zis in lupta pentru titlu.
Au profitat de ceaţă şi au dat 5 goluri unei formaţii din top 10. Probabil au vrut jucătorii să îi arate lui Sorin Cârţu cat de mult l-au apreciat.
Principalalul motor al echipei a fost mijlocul. Cu Aguireggaray şi Gabi Mureşan în mare formă.
Nu stiu care să fi fost problema până acum, dar am o vagă bănuială ca Ioan Andone este doar un antrenor oportunist, zic asta pe baza faptului că nu a promovat tineret la echipa mare.
Europa ne asteaptă încă sa producem o mare surpriză cred că cu actualul antrenor avem această posibilitate.

25 mai 2012

Jocul cu discul

V-ati gandit vreodata ca jocul cu discul(frisbee) e un joc plictisitor, pentru ca eu asa consideram pana am vazut clipurile de mai jos. Tipul asta Brodie Smith face o arta din tot acest joc, vizionare placuta.


Cum sa iti incurajezi favoritii

Eu sunt pentru o incurajare fairplay in care nu se injura, chiar daca la ultimele meciuri am stat alaturi de galerie am evitat sa strig impotriva adversarilor. Nu imi plac mie injuraturile. Asadar pentru a-ti incuraja favoriti trebuie sa ai fulare, steaguri si tricouri. Sa canti tot meciul indiferent de rezultatul de pe tabela. Sa gasesti cantece noi pentru fiecare meci.
Dar ce se intampla cand organizatorii iti interzic sa aduci steagurile, fularele cu favoritii tai. Mai mult organizatorii fac parte din mult respectata societate englezeasca. Da, se intmpla la Nottingham unde Bute nu v-a fi incurajat de suporteri veniti in sprijinul sau cu steaguri Romanesti. Rusine Anglia, rusine.
Haide Bute, lupta pentru noi suntem acasa si de data asta nu iti tinem pumnii pentru ca trebuie sa ii folosesti in doborarea lui Froch.
P.S. Voi ce mesaj de incurajare ii dati lui Bute?

23 mai 2012

Pamantul si viata de pe el

Am gasit acest afis pe i.imgur.com. L-am citit si l-am recitit, dar totodata m-a prins compasiunea pentru pamantul nostru cel de toate zilele. Pe urma m-am gandit sa scriu postul asta si in timp ce scriam ma gandeam la anul electoral. 
De ce e importanta viata pe pamant? De ce trebuie ca noi oamenii sa ne aliem cu ea si sa nu o combatem? 
In primul rand as vrea sa gasim un lider in lumea asta care sa sustina dezarmarea popoarelor, desfintarea granitelor si garantarea drepturilor culturale. As vrea sa fim condusi de cineva care sa sustina si sa intretina viata pe pamant. As fi combatut aici de acei oameni care vor sa construiasca industrii. Cu totii stim ca industria este primul poluant al lumii. Poate va intrebati de ce?
1. In primul rand este un mare consumator de energie electrica, pentru a face fata cererii de energie trebuie construite centrale atomice, care pot duce la dezastre ecologice.
2. Industria foloseste tehnologii poluante pentru a procesa materia prima. Eg. cianura pentru extragerea aurului. 
3.  In urma procesarii materiei prime rezulta reziduri, care nu de putine ori ajung sa fie deversate sau depozitate in locuri neadecvate acestui scop.
Probabil cu totii ne gandim ce se poate face. Se pare ca cineva tot se gandeste si la bietii ecologisti. Problema schimbarii climatului a fost dezbatuta de multe ori la summitul G8. Ideea este ca nu s-au luat masuri drastice de catre actuali lideri. Lideri actuali nu vad dincolo de lacomia lor astfel in loc sa investeasca in tehnologii avansate si nepoluante, ei se gandesc doar la profit. Astfel ideea este sa se faca un quantum de noxe permis pe fiecare industrie, la inceput fiecare primeste o particica din acel cuantum pe masura ce avanseaza tehnologia cuantumul trebuie sa scada. Fiecare companie pierde din cuantumul achizitionat la inceput, dar poate sa il si paseze altei companii.
Ideea de baza este ca prin vanzarea de quantumuri de genu asta se percep comisioane, si se imbogatesc tot cei de pe WALL-STREET. Eu unu nu prea pot explica exact ce se intampla, dar las urmatoru clip sa explice:

21 mai 2012

Saptamana Fotbalului

CLUJ-NAPOCA, ROMANIA - OCTOBER 24:  Roberto De...
Roberto De Zerbi (Image credit: Getty Images via @daylife)
Marti a inceput un oarcare "calvar" fotbalistic pentru mine, fiind obligat sa ma uit la meciuri. 
15 mai 2012, o zi ploioasa la Mioveni si un gazon mai mult mocirla. Din cauza trambitasilor ca si Porumboiu meciul nu s-a rejucat chiar daca suprafata de joc era impracticabila. Toata lumea spera ca pe o asemenea vreme si un asemenea teren echipa CFR-ului sa nu se impuna. A facut-o si bine a facut. 0-5 pentru oaspeti, o victorie cum de mult asteptau fanii CFR-ului.
16 mai 2012
FC Vaslui - Otelul Galati un meci la care normal nu ma uitam, dar eram curios ce se intampla cu Vasluiul daca cumva pierdem in deplasare derby de Cluj. Un meci care s-a terminat prin minutul 30 nimic special nimic valoros doar rusinei echipei conduse de Dorinel Munteanu.
17 mai 2012 
El clasico de Romania. Un meci in care speram sa piarda Steaua, dar cumva la masa verde sa ii traga inapoi si pe Dinamovisti. Au castigat cu un minunat 3-2. Un meci in care doar suporterii sunt de laudat pentru coregrafia minunata "Mori Mitica". Din punctu meu de vedere e prea batran sa ma conduca liga si ar trebui relansata oarecum Liga 1 sub conducerea si motivatia unui tinerel.
18 mai 2012 
Derby de Cluj. Un meci de infarct la care am vrut sa nu ma mai uit de la 2-0, dar am revenit in fata televizorului si m-am uitat pana la capat. Am mancat fotbal si am vazut cum se rescrie istoria din 2008 doar ca pe un alt amplasament. E frumos sa castigi campionatul pe cel mai frumos stadion din Cluj, Cluj Arena
19 mai 2012 
Finala nebuna de la Munchen. Un meci in care singura echipa pe teren a fost Bayern, la fel cum a fost si Barcelona. Un meci in care zic ca strategia a fost mai buna decat fotbalistii. Chelsea castiga la penaltiuri si ne putem pisa pe statistici, ramane doar una in picioare: "La Munchen castiga tot timpul cineva care nu a mai castigat cupa vreodata.". Felictari Londonezilor pentru seriozitaea si calmul de care au dat dovada. 
20 mai 2012
Ultimul meci al CFR-ului in Campionat, celbrarea celui de al treilea succes. Campionatul ramane in provincie. Bucurie mare pe stadion si un 1-1 cu Steaua Bucuresti. Felictari echipei si antrenorului Ioan Andone
Am recuperat in saptamana asta fotbalul care l-am ratat in restul sezonului. Am fost pe deplin satisfacut sa vad cum Bayern pierde Champions League la ei acasa si CFR-ul castiga campionatul pe terenul rivalei(din nou).
Am sarbatorit aseara alaturi de jucatori succesul asa cum Chelsea a sarbatorit la Londra, felicitari si multe succese pe viitor.
Enhanced by Zemanta

9 mai 2012

Derby-ul Clujului

Ma asteptam la un meci frumos fara sicanari din partea ambelor echipe. Nici nu am apucat sa imi termin berea.

23 aprilie 2012

Umilinta a la CFR

Nu stiu cat mai rabda suporterii neprofesionalismul conducerii CFR-ului. Nu stiu cat se vor mai abtine sa nu il huiduie pe Muresan. Oare cat mai rezista suporterii la umilinta la care sunt supusi?
Avem un grup de oameni care nu dau doi bani pe suporteri in categoria asta intra si conducerea CFR-ului. E inadmisibil sa tii pe banca un antrenor care nu antreneaza. Aici ma refer la Andone si la Costa si la multi altii din seria "antrenorii CFR".
Ma uit la jocurile CFR-ului si nu vad altceva decat mingi chinuite care intra in plasa. Nu vad suturi hotarate, jucatorii nu stiu ce sa faca cand raman singuri cu portarul, mingea intra in poarta doar prin bunavointa jucatorilor adversi care fie resping gresit fie se dau din fata sutului.
In general in Romania nu te uiti la un meci sa vezi fotbal, te uiti ca sa nu fii afon la scandalurile din Gaoaza Sporturilor. Daca vrei sa vezi fotbal te uiti la campionatul Spaniei, al Angliei si al Germaniei. Acolo unde suporterii merg la stadion sa isi incurajeze echipele si sa vada fotbal. 
In Romania mergi sa vezi doar 22 de jucatori care alearga dupa o minge. Pentru ca jucatorii nostri nu sunt antrenatii de tineri in acest sport, li se zice... "Daca alergi mult, o sa ajungi mare" si exemplul cel mai bun este Banel Nicolita. 
La CFR este o alta problema, jucatorii nu intra determinati in joc de la inceputul partidei, cel putin aseara asta s-a vazut. Majoritatea jucatorilor de la  CFR care vin din afara campionatului uita dupa vreo 2-3 luni sa joace fotbal. Din cauza lipsei unui sistem de antrenament viabil. Fotbalul se joaca in alte parti ale globului dupa sisteme de joc exersate la antranemente, dupa scheme de joc exersate indelung la antrenamente. Cand intra jucatorii CFR-ului in teren zici ca joaca tzurca nu fotbal.
Din fericire pana acuma lipsa antrenamentelor nu s-a vazut, au avut noroc, dar s-a observat in lipsa calitatii jocului. De aceea Andone are o sarcina foarte grea la CFR, trebuie sa refaca un cantonament de iarna in timpul sezonului. 
Dovada jocului slab din acest campionat au fost umilintele de acasa cu Rapid si Chiajna, dar totusi ramanem pe locul 2 la egalitate de puncte cu Dinamo si speram ca CFR-ul sa aiba doar rezultate pozitive de acum incolo, noi suntem acolo la bine si la greu..

13 aprilie 2012

Netul de la Cosmotie...

Cum sa iti faci setarile la telefonul mobil Samsung Galaxy S folosindu-te de situl Cosmote.
Español: Samsung Galaxy R (i9103)
Pai simplu iti activezi optiunea de internet mobil iti setezi acces pointul cu numele "internet", dupa care activezi acest acces point(AP). 
Dupa delungi incercari restarturi la telefon si toate cele am renuntat pentru ca nu mergea. 
Astfel am ajuns la magazinul Cosmote si l-am rugat pe un angajat sa imi faca configurarile. Ce a facut dansul a schimbat numele AP-ului in broadband si netul a inceput sa mearga.
Eu consider ca e fain sa ai net pe mobil, dar ce te faci cand providerul isi tine secrete setarile de internet?

Sarbatorile Pascale

De cand ma stiu eu sarbatoresc pastile de doua ori in fiecare an. Cel Catolic si cel Ortodox.
In fiecare an vad la televizor oameni care infuleca carnea de miel si ajung la spital. Mai vad preoti care beau tot ce ramane de saracii enoriasi. Mai vad si deosebirile dintre Ungurii din Miercurea Ciuc si Romanii din Cluj-Napoca de la Catedrala Ortodoxa. 
Nu am inteles niciodata de ce lumea in Romania se inghesuie pentru orice, inclusiv vinul si prescura. Se deschide un magazin hai sa dam o raita(daca nu se deschidea ce facea Romanul).
Mi se pare ca Romania accepta prea usor strategia de marketing a magazinelor. Mi se intampla si mie adesea sa ma duc fara listuta de cumparaturi la mine si sa ma trezesc cu cosul plin, de cele mai multe ori umplut cu o gramada de chesti inutile, dar se intampla si nu doar in preajma sarbatorilor.  
Se vede incet prin ecranul televizorului o Romanie care nu stie sa reactioneze la marketingul marilor companii mai ales in preajma sarbatorilor.
Ca si o recomandare de pasti incercati sa nu faceti excese, deoarece acestea dauneaza grav atat sanatatii cat si portofelului.
Sarbatori Fericite tuturor.

11 aprilie 2012

Fragmente...

Am vazut ieri fragmente din discursul unui presedinte. Acel presedinte, pe nume Traian Basescu, sustinea ca Guvernul si Parlamentul trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru conducerea Romaniei, nu liderii posturilor de televiziune. 
President Traian Basescu at the Gypsy Festival...

Aici un pic sunt de acord cu el intradevar Guvernul si Parlmanetul sunt trasi la raspundere... poftim... stai... trasi la raspundere... nu inteleg sitagma asta... trasi la raspundere. De cand in Romania cineva din conducere e tras la raspundere pentru modul in care a condus tara?
Avem exemple clare de gandire care au ruinat o tara bogata si minunata. Incepem in  ordine cronologica. Tariceanu, Adrian Nastase, Radu Vasile, Victor Ciorbea, Petre Roman, Ion Iliescu
Ion Iliescu at the Romanian Television during ...

Intentia mea nu e sa numesc sefi de stat care au ruinat tara, pentru ca presedintele a subliniat faptul ca doar Guvernul si Parlamentul sunt responsabili.
Sa enumeram o serie de probleme nerezolvate de 20 de ani:
  1. Infrastructura rutiera
  2. Caile ferate romane
  3. Aurul de la Rosia Montana
  4. Locurile de munca putine
  5. Sistemul de sanatate
  6. Sistemul de invatamant
  7. Sistemul de exploatare a resurselor naturale
  8. Turismul
  9. Sistemul de pensii
Va veni cineva destul de puternic si destept care sa rezolve aceste probleme in urmatorii 10 ani? Mai stiti si alte probleme majore cu care se confrunta Romania la ora actuala?

Esti un vegetarian bolnav

De curand am citit un articolas care zice ca "Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus vegetarianismul pe lista afecţiunilor psihice". Interesant, eu de mult cred asta, ma bucur ca anumite persoane calificate dau asemenea verdicte.
Acest verdict a fost dat deoarce viata unor copii a fost afectata de catre niste parinti vegetarieni.
Din punctul meu de vederea e treaba ta ce mananci, dar o alimentatie sanatoasa mai ales pentru copii in crestere trebuie sa contina carne. Aceasta e plina de proteine si carbohidrati, care ajuta la dezvoltarea armonioasa a copilului.
Impunerea unui regim alimentar bazat strict pe plante unui copil este dovada de comunism si autoritarism. Parerea mea este ca un copil trebuie sa traiasca toate experientele pana la o varsta in care stie sa discearna intre ce ii e lui bine si ce e rau.
Articoul trateaza si faptul ca homosexualitatea nu mai este o boala.
In ultima vreme vad vegetarienii ca si homosexualii, adica ei sustin sus si tare ca mananca plante ca ocrotesc animalele si toate cele, azi maine ne trezim cu parade ale vegetarienilor. Nu cred ca un cuplu de homosexuali care au copii in grija o sa le impuna si lor sa fie homosexuali. Si aici ma refer la niste homo normali. In ultima vreme se duce un razboi de catre Hollywood pentru tolerarea homosexualitatii - John Edgar este un film in care este prezentat un homosexual de succes.
Sa revenim la obsesia vegetarienilor. Am cativa prieteni care mananca numai buruieni si am observat o schimbare de atitudine la ei de cand mananca doar asa. Socializeaza mai putin cu persoanele care nu sunt vegetariene si devini foarte agresivi cand e vorba de mancare, ei vor sa iti impuna sa mananci vegetarian. Exact ca si Martorii lui Iehova, vin cu argumente solide despre ce au citit ei de la cei care ii manipuleaza. Din cate am inteles din articolul din gandul este ca acesti vegetarieni sunt deja organizati in secte. Una dintre ele este Asociatia nutritionistilor. Bun inca o chestie de la care fac rabat mai ales ca doream sa vizitez un nutrionist sa ma ajute sa scap de burta. Pana la urma doar efortul fizic o sa ma ajute sa o dau jos.
Sunteti cuprinsi de aceasta maladie a vegetarienilor?

9 aprilie 2012

Give me five...

Probabil la sitagma din titlu se gandeau si jucatorii CFR-ului in meciul cu Rapid. Nu am fost nici la stadion si nici nu m-am uitat la meci. Am fost informat ironic de cativa prieteni care a fost scorul exact.
Ioan Andone, romanian footbal player
Ioan Andone, romanian footbal player (Photo credit: Wikipedia)

Pentru mine o infrangere cu 0 - 1 este echivalenta cu o infrangere cu 0 - 5. Oricum infrangreare este una usturatoare si era de asteptat nivelul de joc al echipei CFR nu este unul convingator.
Apararea CFR-ului este facut arsita incepand din minutul  71 cand Rapidul s-a dezlantuit, moralul CFR-ului a inceput sa scada.
Apararea CFR-ului a dormit incepand cu minutul 73. Nu se stie ce a fost acolo. Sa fie mana conducatorilor clublui a suporterilor, a arbitrilor, nu se stie.
Totusi echipa CFR-ului nu pierde campionatul fiind tot la 5 puncte distanta de urmatoarele clasate, adica Dinamo si Steaua.
Decizia finantatorului Arpad Paszkany este una demoralizatoare pentru noi suporterii. Faptul ca l-a adus inapoi pe Ioan Andone nu face altceva decat sa ne strice buna dispozitie. Ne distruge si increderea in conducere, care sustinea sus si tare, ca nu o sa reia colaborarii cu oamenii pe care i-a demis. Totusi Andone este un tehnician bun, are in fata doua meciuri usoare cu echipe din subsolul clasamentului, dar care au pus probleme echipelor mari in ultimele jocuri. Echipa nu trebuie sa se relaxeze ci, sa se remonteze si sa isi respecte blazonul pana la final.
Succes echipei conduse de Ioan Andone, Jorge Costa esti cel mai bun antrenor care a antrenat echipa, ne pare rau ca pleci dupa o asemenea infrangere usturatoare, dar am avut si antrenori care au plecat dupa victorii rasunatoare.

6 aprilie 2012

Delecteaza-te cu muzica buna...

Sa topaim pe ritmuri frenetice:

V-a placut?

Pisica blanda, dar speriata rau





Dupa cum era de asteptat, am dus cu chiu cu vai pisica la gradina. Partea cea mai dificila a fost scoatere pisici de sub cada.
Astfel, a trebuit sa il atragem afara cu ajutorul unei bucatii de peste legata de sfoara. Nu am reusit, dar bucata de peste a ramas printre matele de tevaraie de sub cada. Astfel pisica infometata rau a incercat sa vina dupa peste.
more Am facut o poza, de altfel singura cale prin care puteam sa vedem si ce face pisica sub cada. Pisicul nostru era aproape de gaura de iesire. Am decis sa bag mana dupa el si ... am reusit sa il prind. Dupa lupte seculare "care au durat 5 minute" am reusit sa-l scot pe DJ de sub cada. Pe blanita lui tarcata avea plin de panze de paianjen, era murdar rau.
I-am oferit un pic de lapte dupa ce l-am scos sa vada si el ca am cele mai bune intentii. Pe urma a urmat un alt chin pentru el, mersul la gradina cu masina.
Ajunsi intr-un final acolo i-am oferit o camera, mancare, patut (ladita cu un pres in ea). Dar pisica era speriata: a mancat ce a mancat si s-a ascuns. I-am zis ca e de ajuns pentru o zi de spaima pentru ea si am lasat-o in pace.
A doua zi cand am ajuns la gradina DJ era de negasit. L-am strigat, l-am alintat, dar nu a venit. Am inceput cautari masive pe sub pat, pe sub cutii, pe sub tot felu de nimicuri ce erau pe acolo.
Mihaela a renuntat la cautari abatuta, eu in schimb am zis sa mai caut intr-un loc un pic mai atent si l-am gasit - era sub scari ascuns in spatele unor cutii de vopsele.
L-am luat de acolo si l-am dus la mancare. A mancat mamaliguta. Era foarte infometat si speriat. Am mai stat cu el si ne-am jucat sa se simta ca si acasa. L-am plimbat, l-am alintat, pana cand a inceput sa simta si el ca ii in siguranta, dar era mereu atent la orice zgomot ce se auzea. Ciulea urechile si era gata sa fuga inapoi in safezone-ul lui.
Cu timpul sigur se va adapta si va simti ca locul acela e a lui. Un plus pt asta ar fi ca el este un motan tare feroce si deja a inceput marcarea fiecarui coltisor.

5 aprilie 2012

Uniforme pentru toti elevii

Am citit articolul din Romania Libera cu o oarecare bucurie. In sfarsit se reintroduce tinuta obligatorie in scoli. Articolul explica foarte bine de ce e necesar un astfel de act.

4 aprilie 2012

Internetul mobil e o utilitate?

Incer sa realizez la ce ii bun internetul mobil?
Adica am acasa internet, la ce imi mai trebuie si cand sunt pe drum sau in oras. Asa ca incerc sa fac o analiza a utilitatii lui.
- 1. livescores.com imi place sa stiu oricand ca ma pot uita la scoruri
- 2. hattrick.org este jocul meu favorit pe net il joc din 2005
- 3. cinemagia.ro cand vreau sa ma duc la cinema si nu stiu ce filme ruleaza
Cam asta e activitatea mea pe internetul mobil. A voastra care este?

The Lost Dr. Seuss Poem


I love my job, I love the pay!
I love it more and more each day.
I love my boss, he is the best!
I love his boss and all the rest.


I love my office and its location,
I have to have to go on vacation.
I love my furniture, drab and grey,
And piles of paper that grow each day!


I think my job is really swell,
There’s nothing else I love so well.
I love to work among my peers,
I love their leers and jeers and sneers.


I love my computer and its software,
I hug it often though it won’t care.
I love each program and every file,
I’d love them more if they worked a while.


I’m happy to be here. I am. I am.
I’m the happiest slave of the Firm, I am.
I love this work, I love these chores.
I love the meetings with deadly bores.


I love my job – I’ll say it again.
I even love those friendly men.
Those friendly men who’ve come today,
In clean white coats to take me away!!!!

3 aprilie 2012

bash_profile

De multe ori trebuie sa fac update la bash_profile, fie ca e vorba de un nou update de java, fie ca sa am acces la firefox (folosesc debian) fie diverse alte motive pentru care am nevoie sa ii fac un update.
Noah de fiecare data cand trebuie sa il reincarc fara restart trebuie sa caut pe google:
http://lmgtfy.com/?q=how+to+update+bash_profile
asa ca sa nu va mai obositi sa il cautati si voi e simpla comanda:
source .bash_profile
Sper ca v-a ajutat

CFR - Vaslui sau cum sa joci prost cu superioritate numerica

Un inceput interesant de partida dominat clar de Vasluieni, exact cum ma asteptam. In urma unei greseli a Vasluienilor Sougou scapa singur centreaza pentru Ronny care introduce mingea in poarta adversa. 
Un pic nedrept ca CFR-ul sa inscrie in urma dominarii adverse, dar cireasa de pe tort vine dupa ce Vasluil incepe sa joace in 10 Hugo Luz fiind eliminat. Vasluiul domina un CFR in superioritate numerica si reuseste egalarea prin Wesley, care reuseste sa inscrie dupa o pasa cu pieptul a lui Mike Temwanjera. 
Dupa acest gol meciu a fost unul inchis Vasluiul dominand clar CFR-ul si reusind o serie de suturi pe poarta. Nici CFR-ul nu s-a lasat mai prejos dovada ca la o incursiune a lui Hora trebuia acordat penalty. Spectatorii Vasluiului, care au venit in numar mare la stadion nu au avut de ce sa regrete acest lucru  pentru ca le-a fost oferit un spectacol. 
Nu prea ma uit la stiri, dar din ce am vazut pe teren nu s-a trantit meciul si arbitrajul a fost corect putin avantajos pentru echipa gazda, dar asa ar trebui sa fie nu?

2 aprilie 2012

Despre cum am adus pisica la Cluj

In acest post e vorba despre un tzitz mai special. Il cheama DJ si toata viata si-a petrecut-o la tzara. A avut ce-i drept tratament preferential, fiind cel mai iubit din rasa sa. E o pisica cuminte, care isi face nevoile afara, daca are posibilitatea.
DJ
Acest tzitz despre care povestesc nu a mai calatorit cu masina, asa ca acest drum l-a infricosat, poate peste masura. E interesant cum aceste animale stiu de unde se manevreaza masina, astfel incat, intr-o pauza in care asteptam sa se calmeze a intrat sub pedalele. Pentru a-l transporta, am folosit o cutie de banane, in care am pus un covoras. La inceput se asezase confortabil pe covoras, mai avea putin si adormea. Partea cu condusul a fost cea mai grea pentru ca tot timpul cand acceleram avea tendinta sa iasa din cutie speriat. Am stat putin incordat ca sa nu cumva sa vina in fata sa fac vre-un accident. Am avut mare ajutor din partea iubitei mele, care l-a linistit constant, pana a adormit.
Am reusit sa il aducem cu succes la apartament sa se joace un pic nepotica mea cu el, dupa care sa il ducem la gradina, dar s-a intamplat ca dintr-o disperare a noastra de a-l lasa sa-si faca nevoiele sa il lasam in baie ... s-a bagat sub cada, care din pacate e inchisa cu exceptia gaurii pe care a intrat el. Sta acolo speriat si ne supara pe noi.
Inainte de a-l aduce era un tzitz prietenos care venea la tine, se gudurea, se lingusea doar sa primeasca ceva de mancare si niste afectiune.Acum nu mai vrea mancare, nici apa, cu atat mai putin, afectiunea noastra. S-a izolat.

Meciul sezonului: Va fi oare blat?


CFR Cluj logo
Se intalnesc cele mai puternice echipe din provicinie la ora actuala FC Vaslui locu 4 si CFR Cluj locul 1. Toata lumea se asteapta la un meci frumos intre doua echipe spectaculoase. Tot respectul pentru FC Vaslui, a reusit sa arate cel mai frumos fotbal din acest retur, felicitari. 
In schimb gestiunea rezultatelor a fost facuta de cei la CFR Cluj care au reusit sa ia avant in Liga 1 distantandu-se in fruntea clasamentului la 5 puncte. Daca in seara asta se impun se vor distanta la 7 puncte de urmaritori. 
Desi intre CFR Cluj si Vaslui este o competitie amicala intre care e cea mai buna din provincie, intre atrenorii celor doua echipe este respect si colegialitate, ei fiind colegi la FC Porto. 
Prin acest post transmit echipei feroviare succes in meciul de diseara si imi doresc ca pana la final sa cantam "Cine e pe primul loc".

30 martie 2012

Hora mare pe motoare cu topoare

Morala: Aveti grija ce si cum filmati.

Laba de urs

Un chinezelel avea o laba, ping, pang, pung... la aeroport a fost vazuta ping, pang, pong. Intr-o geanta negrisoara ping, pang, pung...
De inspectori a fost luata, ping, pang pung... Si a fost investigata ping, pang, pung... Sa dovedit a fi o laba, ping, pang, pung... Laba de urs foarte gustoasas, ping, pang, pung...
Si acuma intrebarea mea e, investigatorii si-au oprit din carnea de pe ea sau nu?

Sa mai si radem cu Ion si Gheorghe

Ion si Gheorghe la restaurant, pregatindu-se sa serveasca o ciorba de burta foarte piperata. Gusta Ion primul din ciorba si incepe a lacrima, vazandu-l Gheorge il intreba: dar ce ai patit mai Ioane de plangi? pai ma gandeam ca vine Pastele maine poimaine si mama este singura acasa . Incepe si Gheorghe a manca din ciorba si-i curg si lui lacrimile. Ion intreaba: dar ce ai patit mai Gheorghe de plangi?-Ma gandeam la pastele matii!!!!

28 martie 2012

U Cluj uita-te: Cine e pe primul loc?

Nu incerc sa imi pun fanii echipei U in spinare, dar asta murmura tribuna CFR-ista cand s-a vazut la 5 puncte de locul 2.Intr-un campionat care pare inspirat din basme, un campionat care mai vede fotbal cand joaca Concordia cu Petrolul sau Mioveni cu Vointa Sibiu.
Inafara de echipa Vaslui, nimic in fruntea clasamentului. Vasluiul joaca bine, dar stie Adrian Porumboiu cu ce mafie are de facut fata asa ca el se pregateste tacit de un eventual loc 2 sau de un loc de cupa europeana.
Stateam de vorba aseara dupa meci cum Barcelona are stadionul plin meci de meci, Bayern Munchen la fel. La Arsenal pe stadionul vechi era rezervat tot pentru abonati si deasemenea era plin meci de meci. Sunt o gramada de echipe care umplu stadionul meci de meci filear lor rusine. Din pacate Liga 1 nu arata fotbal, cel putin nu la nivelul la care pretind anumite echipe ca joaca. CFR-ul de exemplu a aratat un altfel de fotbal cand a jucat cu Sportul si un altul cand a jucat cu Otelul. Mai mult presa care sustine etapa de etapa ca toate echipele fac blat indeparteaza suporterii de la stadion.
CFR Cluj-Napoca - Otelul Galati
Am ajuns tarziu la stadion si din tribuna 2 se auzea "Mitica la puscarie" m-am gandit ca ce se poate intampla in tribune de ii asa mare zarva. Am ajuns dupa filtre sa pun piciorul in arena cautand cativa prieteni cu care sa stau. Intre timp am observat ca a revenit piticania si ma-am gandit ca nu strigau degeaba suporterii. Piticania este de fapt Marius Avram un arbitru care are mai multe meciuri stricate decat meciuri in care a fost central.
Din ce am discutat cu prietenii echipa favorita nu reusea sa treaca de mijlcoul terenului. E indiscutabil avand in vedere ca Dorinel Munteanu reuseste sa imprime un joc disciplinat Otelului.
Dar ca un ultim obicei jocul lui Costa se schimba radical la pauza si pressing si pressing si pana la urma lovitura libera la care suporterii mai inraiti ca mine nu aveau incredere in Gabi Muresan, ca ar putea sparge plasa portii, preferatul multimi era Vasile Maftei. Oricum erau toti acolo in preajma mingi, suporterii tineau mainile rugandu-se si "GOOOOOOOOOOL" Gabi Muresan, o mana intreaga de suporteri au vazut plasa scuturandu-se inaintea lor, au scos fularele si s-au bucurat cu deja cunoscuta melodie "Cine e pe primul loc". 
Mai trece un pic de vreme in care se auzeau din tribuna murmurii blatului, "Ai vazut nu o sarit zidu" , "Portaru nu o sarit" toata lumea punea la indoiala efortul echipei, care a reusit inca un gol dintr-o pasa a adversarului tot prin Gabi Muresan, asa sa fie blat pana la capat. 
"Au primit cei de la Otelul prima de pasti la pauza!!!", totusi importante sunt cele 3 puncte care au fost obtinute si cele 5 puncte distanta de locul 2. Echipa a terminat in atac facand pressing pentru a nu permite echipei Otelul sa iasa din jumatatea proprie. Meciul s-a terminat, au facut suporterii fericitii si toate bune si frumoase. 
Acasa ne asteapta chibitii, Gigi care cumpara toate echipele adverse si jucatorii lor nu sunt in stare sa bage mingea in plasa declara, relativ la meciul cu Gaz Metan: "Au venit aia sa ii batem si noi nu am fost in stare!!!" deci blaturile se tin lant in Liga 1 spre 'bucuria' suporterilor.
Voua cum vi se par meciurile din Liga 1.

26 martie 2012

Duminica la Odeon

The Woman in Black
The Woman in Black (Image via RottenTomatoes.com)
Am fost intr-o Duminica la Odeon. Fara un film anume in minte, vroiam doar sa mergem la cinema. Ne hotaram sa mergem la urmatorul film The Woman in Black cu "Harry Potter".
Deci stateam frumos pe scaune si ne uitam la film cand o spectatoare incepe sa povesteasca cu alta, numa ca nu formau deja un grup de tzatze. Si vorbeau fara intrerupere chiar daca li s-a atras atentia sa taca.
Nu mi-o mai ars de film, am fost nervos doar ca vorbeau alea neintrerupt. Chiar daca filmu a fost peste asteptarile mele in sensu ca am fost speriat si imi aduc si acuma aminte scene din film. Nu cred ca e genul ala de film care sa vreau sa il revad, e genul ala de film care iti ramane in creieri si cand cineva ii pronunta numele ti-l aduci aminte instant, tot firul epic toate scenele interesante si mai ales cele care iti provoaca spaima si cosmaruri.
Va urez vizionare placuta

21 martie 2012

Concert Massive Suicide

"Massive Suicide" este o trupa de trash metal cu influente heavy metal din Cluj-Napoca, formata din cinci membri: Victor Sandu(vocal), Sebastian-Paul(tobe), Alex Dancu(chitara), Bogdan Buduroiu(chitara) si Mihai Moga(bass, vocal); doi dintre ei sunt elevi ai liceului de muzica din Cluj. Fiecare membru a mai avut cel putin doua aparitii scenice, iar trupa a mai avut doua reprezentatii.
Massive Suicide
Cea de mai sus e descrierea, zic eu, profesionista, a celor 5 membri. Datorita unuia dintre ei am ajuns si eu la concert; e vorba de Bobo (Bogdan Buduroiu), care imi este verisor. De mult nu am mai iesit la un concert de liceeni, de underground, in care sa ma duc, sa fiu izbit de sunete ciudate care iti gadila simturile auditive.
Intrand in batranul "Music Pub" vedeam doar fete tinere si mese relativ goale, avand in vedere ca era doar ora 20. Simteam parca nivelul de andrenalina ce avea sa creasca in seara cu pricina, dar am lasat totul sa curga pentru a fi din nou tanar, cand nu bagam de seama fumul gros si nici lacrimile pe care acesta le provoaca.
Inceputul a fost destul de greu, prima trupa Strange Fate fiind intr-adevar "strange", asta din cauza ca vocalistul avea corzile vocale innodate, sugestia mea e ca ar trebui sa strige mai mult la asta se pricepe si zgomotul placut al instrumentistilor ar iesi ceva frumos.
Stand departe de public si alimentand papilele gustative cu o bere am avut timp sa ma integrez printre tineretul de acolo, nu ca as fi mosneag, dar nu aveam carja la mine.
Putine impresii iti raman intiparite in memorie. Asa se intampla si cu debutul trupei Massive Suicide cu un cover semnat Judas Priest, piesa Breaking the Law, si au fost epici. O multime de 200 de oameni au inceput sa faca pogo si sa se distreze, imbibati fiind in alcool.
Unul din baieti si-a dat jos tricoul, o fata se plimba printre spectatori cu tigara aprinsa, chitaristul isi legana pletele, vocalistul trimitea multimea in delir. Cu o voce inalta da drumul la o nebunie, care urma sa duureze aproximativ 2 ore. Am intrat la pogo. Am sarit, am dat si coate, mi-am rupt si pantalonii, dar ce conteaza?, in fata ta e o formatie care iti cere sa faci asta. Din margini cei mai putini vrednici impingeau restul rockerilor (asa am ajuns si eu cu pantalonii rupti). A intrat si o fata pana cand a fost rapusa. In intunericul beciului se vedeau doar fragmente luminate da maini, picioare si ghete.
Publicul a fost foarte receptiv la coverurile cantate de tanara formatie, astfel incat trupa a facut o baie de multime, iar publicul i-a sustinut. Un concert memorabil. Felicitari baieti. Tinteti-o tot asa, la urmatorul concert vreau sa vad si originalitatea pieselor proprii.

19 martie 2012

Cine e pe primu loc?

CFR Cluj s-a impus acasa cu scorul de 2-0 in fata Pandurilor din Targu-Jiu, insa nu fara emotii. Elevii lui Jorge Costa fost partial dominati in prima repriza a jocului de gorjeni, preluand insa initiativa in partea secunda a jocului. Golurile au fost inscrise de Sougou, in minutul 60 si de Kapetanos in minutele de prelungire.
Lasand la o parte jocul slab facut in prima repriza si de dominarea cu putine exceptii a pandurilor eu zic ca meciul a fost acceptabil. Nu a jucat Barcelona, dar nici nu a fost un meci slab facut de echipa feroviara. Am citit in presa ca s-au chinuit, ei au un handicap tot timpul impotriva acestei echipe Gorjene, acum am aflat si de succesul lor. In galeria gorjeana is face aparatia o superba olteanca, iti ia ochii cand o vezi te topesti dupa ea si totusi are ceva special. A fost desemnata de intreaga galerie sa poarte prazul norocos.
Acest praz are puterea magica de a distrage atentia jucatorilor adversi, asta din cauza ca jucatorii pandurilor stiau de prazul norocos. Oricum aceasta "superba" olteanca il poarta cu mandrie la fiecare meci al oltenilor favoriti. Eu zic ca aceste meciuri jucate de gorjeni au fost trucate de acest praz magic, care ascunde miscarile lui Condescu.

Poza a fost luata de pe situl galeriei clujene KVSC
Ma uit la baietii de la Dinamo care au facut-o de oaie cu Pandurii si ma asteptam ca echipa sa arate la fel de puternica si cu CFR-ul condus de Jorge Costa. Se pare ca de data asta au iesit pasentele lui Condescu. A mers la pauza a vorbit cu echipa le-a dat prima de joc si s-au dat la o parte din fata trenului in viteza a CFR-ului. Pandurii sunt nuca tare a acestui campionat: ori le dai banii ori iti iau punctele. Au preluat minunatul joc al Bistritei Nasaud din ultimi 20 de ani. Sa mai adaugam ca aceasta echipa vesnic retrogradata(uneori dau prea multe puncte) reuseste sa se mentina in primul esalon prin alte tehnici decat cele sportive si totusi face egal cu campioana de toamna. E doar un semnal de alarma prin care noi spectatorii vrem sa fim martorii unei curatenii in ograda FRF-ului si a Ligi 1. Intr-un cuvant "VREM FOTBAL", vrem sa avem de ce sa venim sa umplem stadioanele, vrem ca cluburile de fotbal sa ia banii nostri nu a adeversarilor, vrem sa le dam prazul.
Felicit conducerea CFR-ului prin modul de abordare a partidei cu eternii inamici Pandurii Targu-Jiu.
Deci ce ar fi sa punem Fotbalul pe primul loc nu banii!!!nu?

15 martie 2012

Chelsea in sferturi

Stamford Bridge Stadium, Fulham. Home to Chels...
Image via Wikipedia
La forma pe care echipa Chelsea Londra a aratato in ultima vreme nu ma asteptam sa isi revina asa bine in acest retur cu Napoli. Echipele au tinut in frau respiratia unui stadion precum Stamford Bridge. Sprijinita de un public fantastic echipa Chelsea a dominat inca din primele minute, dar a reusit deschiderea scorului abia in minutul '29 printr-o excelenta executie cu capul a legendarului Didier Drogba. Napoletanii au incercat strategia contraatacului, o strategie gresita din punctul meu de vedere, ar fi trebuit sa mearga pe cartea atacului inca din primul minut fiind la adapostu celor doua goluri din tur. 
Chelsea Londra - SSC Napoli (4-1, 5-4)
Meciul a fost unul care m-a tinut cu sufletul la gura pe tot parcursul lui. Daca in prima repriza Chelsea reusea sa inscrie prin Drogba inseamna ca erau sanse de mai mult. In debutul celei de a doua reprize Chelsea inscrie din nou tot printr-o lovitura de cap de data asta a lui John Terry in minutul '48. Suporterii sarbatoreau deja aceasta revenire deoarece la acest scor echipa lor favorita era calificata, bucuria lor a durat doar '7 minute deoarce in minutul '55 Gokhan Inler reuseste sa inscrie pentru Napoli. Chelsea trebuie doar sa calmeze jocul si sa astepte gresala Napoletanilor, mult mai putin experimentati in meciurile cu asemenea miza. Si gresala vine in urma unui hent Frank Lampard reuseste sa inscrie trimitand astfel meciul in prelungiri.
Prelunigirile au aratat doua echipe cu totul schimbate, greselile tinandu-se lant pe fondul oboselii. Fernando Torres nu reuseste sa profite de gafa lui Morgan de Sanctis astfel e nevoie de golul lui Ivanovici pentru Chelsea sa fie prezenta in sferturi. Degeaba au mai incercat Cavani si compania sa inscrie, nu au reusit, astfel Chelsea reuseste o revenire spectaculoasa.
Voua cum vi s-a parut meciul?

[HD] Chelsea vs Napoli 4-1 Highlights And Goals... de grandgoals

14 martie 2012

Bayern face scorul etapei in Champions League


Arjen Robben
Image via Wikipedia
M-am uitat la tot meciul si de data asta de la 4-0 m-am plictisit chiar daca mai erau goluri de dat cum au aratat Mario Gomez si Arjen Robben, m-am plictisit pur si simplu. Oricum parerea mea e ca Bayern a fost cu intregul efectiv pe teren ca de obicei in meciurile de acasa adica 16 oameni toti au sperat intr-o minune si au ajutat la savarsirea ei. 
Momente care au distrus jocul si implicit placerea mea de a ma uita la acest meci:
1. Comentarile absurde ale comentatorilor
2. Ba gol din ofside ba nu o fost ofside
3. Golul anulat a lui Basel(chiar daca nu mai aveau nimic de facut
4. Egoismul lui Robben care putea sa il lase pe super Mario sa marcheze inca o data
5. Faptul ca comentatorii nu si-au facut treaba sa documenteze acest meci cum si-au facuto cu Barcelona
6. A pierdut o echipa de 6 ori mai slaba daca ne uitam la valoarea jucatorilor la un scor echitabil zic eu.
7. Comentatori au zis la un moment dat ca Basel nu are ce cauta in faza asta a competitiei. Ma intreb ce ziceau daca era Otelul in locul lui Basel. Le transmit un singur lucru nu stiu daca ei au ce cauta pe postul de comentator la un meci din aceasta categorie.
Bayern Munchen - FC Basel (7-0, 7-1)
Inceput de meci frumos cum ma asteptam Bayern nu au mai subestimat echipa elvetiana si au atacat din primele minute. Reusesc o egalare prin Arjen Robben. Abia din minutul 45 Bayern prevesteste ce ii asteapta pe jucatori din Basel conducand prin 3-0 la pauza. Basel iasa de la vestiare mai in vena, dar tot Bayern marcheaza prin Mario Gomez. (daca ne luam dupa comentatori toate golurile au fost din offside). De la 4-0 pentru Bavarezi nu a mai contat pentru Basel. Au fost demolati psihic si parca vroiau doar sa mearga acasa. Din punctul ala a fost doar o echipa pe teren si se numea Bayern Munchen.
Eu am o tendinta de a cine cu cei care au mai putine sanse asa ca clar am tinut un pic cu Basel si mai doream inca o echipa surpriza pe langa Apoel.
Felicitari echipei din Bavaria care a jucat formidabil in fata audientei maxime de pe Fussball Arena.


Bayern Munich 7-0 Basel - All Goals de fasthighlights-2012
Enhanced by Zemanta

13 martie 2012

Cum ar trebui sa fie structurat invatamantul universitar din Romania

Traim intr-o tarta democratica sau atat pretindem, dar sa se pare ca democratia se opresete in parlamente sau in guvern. Parerea mea este ca orice initiativa ar trebui sa sprijinita de stat, fie financiar, fie prin facilitarea aprobarilor.
English: Culture Palace, Târgu Mureş, Romania ...
Image via Wikipedia

Initiativa de la UMF Targu Mures mi se pare o initiativa buna, deoarece medicina ar trebui sa fie una din prioritatile unui stat. Si educatia ar trebui sa se afle in prioritatile statului, dar asta e o alta problema.
Traim in Romania limba oficiala a acestui stat este romana, fiecare scoala ar trebui obligata din start sa ofere educatie in limba oficiala a statului. La invatamatul preuniversitar este bine sa fie totul in limba materna a cursantului fie aceasta maghiara sau romana.
Invatamantul universitar ar trebui asigurat in limba oficialar de catre statul Roman. Ex. Cate Universitati de stat din Statele Unite ofera invatamant in limba chineza(ei fiind minoritate acolo). Nedocumentat zic ca nici una. Atunci luand un exemplu drept de urmat a unei puteri economice mondiale, putem lua in considerare urmatorul aspect: Orice facultate care ofera studii in alte limbi inafara limbi oficiale ar trebuii sa asigure finantarea acestor studii.
In alta ordine de idei facultatea este sponsorizata de stat doar daca studiezi in limba oficiala a tarii.

12 martie 2012

CFR Cluj remizeaza intr-un meci spectaculos

Dezamagirea mea consta in remiza obtinuta nu de felul in care a fost obtinuta. Meciul a fost un meci frumos in care ambele echipe si-au impartit perioadele de dominare. Totusi vorba "Ocaziile se razbuna" se adevereste in minutul 3 cand Ciprian Stan reuseste sa inscrie un eurogol imediat dupa ratarea lui Kapetanos. 

Pe perioada de dominare a CFR-ului Kapetanos reuseste egalarea in minutul 13. Restul meciului s-a desfasurat intr-un ritm bun asigurat si de prestatia impecabila a centralului. Zic impecabila din pricina faptului ca desi unii jucatori se tranteau de pamant el lasa jocul sa continue pana cand faza se incheia. Astfel daca CFR-ul ia 3 galbene pentru agresivitate Gaz Metanul ia 2 pentru proteste si inca unul pentru fault. Acest arbitraj ne aduce aminte de faptul ca fotbalul e un sport pentru barbatii nu pentru femei sau plangaciosi. 
Meciul s-a terminat frumos cu ratarea lui Kapetanos din 6 metri, cea ce inseamna ca amandoua echipeleu au avut determinarea necesara pentru a ataca pana in ultimul minut.

9 martie 2012

Manchester invinsa

Atat Athletic care a jucat pe Teatrul Viselor cat si Sporting au castigat impotriva principalelor favorita la castigarea trofeului Europa League.
 Manchester United - Athlethic Bilbao (2-3)
 Dupa prima repriza in care Athletic a reusit egalarea in minutul 44, a urmat o repriza de foc in care ocaziile echipei antrenate de Marcelo Bielsa au fost nenumarate reusind sa strapunga de 2 ori poarta aparata de De Gea. Desi un gol a fost din offside jocul echipei Manchester United nu trebuie iertat. Alex Ferguson are o misiune grea pentru a remonta echipa pentru jocul retur. Las clipul sa zica mai multe.

 Sporting - Manchester City (1-0)
In celalat colt al Europei, in Lisabona, Sporting intalnea super echipa seicilor si a lui Costel Pantilimon Manchester City. Ca sa o bata printr-un gol superb. Nu am vazut meciul deci nu ma pot pronunta asupra calitati acestuia, dar golul merita vazut fiind o superba executie cu calcaiul a lui Xandao
 

8 martie 2012

Super meciuri

Doua meciuri interesante saptamana asta intre Barcelona si Bayer Leverkusen si Arsenal impotriva lui Milan. Daca le luam cronologic primul a fost mult mai frumos.
Arsenal - Milan (3-0, 3-4)
In tur Milan se impunea cu 4-0 in fata unei echipe a Arsenaului neputincioasa. Returul a stat putin altfel Arsenal a iesit in prima repriza la joc si a facut spectacol terminand repriza cu 3-0 reusind sa remonteze din handicapul de 4 goluri. Suporterii echipei aveau baneruri de sustinere "We believe" si au crezut pana la finalul meciului. Meciul l-am trait l-am savurat am asteptat ca Arsenal sa rastoarne scorul si sa vad fotbal. Am vazut in a doua repriza amandoua echipele au tras mai mult au fortat si incredibil mingea nu a mai atins spatiul porti, pacat ca una din cele doua echipe trebuie sa plece acasa.

Arsenal v AC Milan de pilkook
Barcelona - Leverkusen (7-1, 10-2)
In tur Barcelona a castigat pe Bay Arena cu 3-1 deschizand astfel jocul in retur unde Bayer trebuia neaparat sa inscrie. A fost un meci frumos daca ne luam dupa scor, dar parca nici mie nu prea imi place cand se merge cu mielul la taiat, sau cel putin asa parea aseara. Prima repriza s-a terminat doar 2-0, doua goluri inscrise de Lionel Messi. E greu sa remontezi la pauza o echipa care deja e condusa cu 4 goluri la general. Probabil o cadere a moralului si a poftei de joc impotriva Barcelonei a facut ca scorul sa ia proporti de neimaginat. E greu sa bati Barcelona pe Nou Camp, dar nu imposibil. Meciul de aseara ne arata si de ce. Deja la 4-0 pentru Barcelona meciul era decis asa ca nu prea am fost atras de el, m-am uitat pana la capat, dar nu cu atentia cu care m-am uitat la Arsenal - Milan.

FC Barcelona vs Bayer Leverkusen (7:1) de larrsson

7 martie 2012

Atentie mineriada

Ieri au iesit in strazile Petrosanilor 3000 de mineri. Sunt oare aceiasi mineri care au ravasit Bucurestiul acuma 20 de ani. Eu cred ca nu.
As vrea ca de data asta sa nu beneficieze de corectii fizice populatia civila, ci chiar politicienii. As vrea ca acesti mineri sa mearga la absentii din parlament sa ii urecheze sa le atraga atentia uite ce patesti daca nu iti faci datoria. O datorie fata de tara, fata de popor si nu in ultimul rand fata de tine insuti.
Sa distruga aceasta politica lipsita de interes fata de poporul Roman a parlamentarilor din ultimi 20 de ani.
Mineriadele din 1991 au reprezentat un capitol trist al poporului roman. De ce zic trist deoarece tinta acelor manifestatii nu au fost comunisti de la acea vreme din conducerea statului Petre Roman si Ion Iliescu, ci au fost oameni simpli si nevionovati.
Misiunea simpla care o au parlamentarii pe care i-am ales este de a ne reprezenta si a ne creea o viata mai buna prin imbunatatirea continua a nivelului de trai. Din pacate pentru mineri viata din subteran nu s-a imbunatatit, contributiile Companiei Nationale a Huilei au fost minime carbunele extragand-use prin aceasi metoda ca si in 1989. Diverse echipemente defecte care le folosesc minerii produc morti in fiecare ani, practic pentru ei fiecare intrare in subteran e un risc major. Acest lucru i-a calit in ultima vreme si i-au pregatit pentru a merge la Bucuresti. Sper doar ca merg la Bucuresti in calitate de paravan pentru protestatarii din Universitati impotriva jandarmeriei si nu pentru ai disloca.

6 martie 2012

Romania trezeste-te

Am trista impresia ca tara asta e condusa de niste lasi. Romania asa cum o stim noi nu e condusa de cei pe care i-am ales. Alesii nostri sunt doar niste marionete pentru cei mari si rai care vor sa ii ia resursele naturale pe costuri minime, pentru cei care vor sa faca din Romania o piata de desfacere. Contrastul in care traim este intre lumea vazuta prin televizor si lumea vazuta in realitate. Exista diverse televiziuni care prezinta cazuri extreme in care batranii nu isi pot plati cheltuielile, deci sunt saraci. In lumea reala ei nu sunt saraci ei au o locuita care valoreaza cateva zeci de mii de euro, ei au un loc unde sa stea, au un loc al lor. Da stiu ca pensile lor nu acopera cheltuielile acelui loc, dar eu nu am nici macar un apartament sau garsoniera sa zic ca ii a mea, deci ei sunt mai bogati decat mine. Probabil as gasi o solutie viabila pentru toti acesti bunicuti si se numeste azil. Va intrebati de ce? Pai ar fi mai multe motive, acolo nu duc lipsa de asistenta, au o mancare calda pe care nu trebuie sa si-o faca si binenteles au ingrijire medicala astfel tinerii care ar trebui sa care in spate si grijile lor pot sa fie productivi in campul muncii. In plus la vanzarea unui astfel de apartament ai putea linistit sa menti cheltuielile cu azilul. Daca ma intrebati pe mine daca mi-as duce parintii la azil va zic din start ca NU. Eu vorbesc de acei batrani care ii arata la televizor, care sunt vai de capu lor si copii lor sunt plecati in tari straine sau nu exista. Revenind, televizor vs realitate. Se tot vorbeste de criza, de cheltuieli prea mari de saracie, dar asta doar la televizor. In realitate lumea nu prea are vreme sa se uite la televizor din cauza ca e preocupata sa isi cumpere haine, mancare sau alte lucruri, netrebuincioase in casa. Daca mergi la mall o sa vezi numa masini superbe, daca intri in mall vezi doar lume cu plase in mana atat batrani cat si tineri. Imi pare rau ca Romania nu mai este lider european la exportul de grane, imi pare rau ca Romania s-a vandut pe bani putini lumii corporatiste din vest. Si imi pare rau ca privesc neputincios la ruinarea poporului Roman incluzand aici traditiile si obiceiurile stravechi.

5 martie 2012

Sani mari sau inteligenta

La o emisiune la radio american este o intrebare simpla "Big boobs or high IQ?". Interesant cum majoritatea fetelor aleg "big boobs". Cica fetele cu tatze mari au mai mult succes decat fetele inteligente. Voi fetelor ce ziceti?

2 martie 2012

Si o bere....

English: President Traian Basescu at the Gypsy...
Image via Wikipedia
Basescu intra intr-un bar si se aseaza la o masa. Vazandu-l, barmanul se duse repede la masa si, cu un zambet larg, il intreaba:
- Buna ziua, domnule Presedinte, cu ce sa va servim? Un vin alb, un vin rosu… o tuiculiza, un cinzano, un whiskey, o tequila?…
La care Basescu, asteptand finalul intrebarii, raspunde:
- Si o bere...
Enhanced by Zemanta

1 martie 2012

Imi este dor sa zgribulesc pe stadion

Mi-am facut marti abonament la CFR Cluj-Napoca. Imi este dor sa zgribulesc pe stadion, sa cant, sa imi sustin echipa favorita, sa injur echipa adversa, arbitrajul, conducerea federatiei si a ligi.
Avand in vedere ca Clujul are acuma 2 echipe in liga 1 suporterii sau mai imputinat, multi venind sa vada fotbal, nu inteleg de ce ca in liga 1 nu prea se joaca fotbal.
Oricum fotbalul cred ca e ultimul motiv pentru care ma duc la stadion. Ma duc sa simt emotia victoriei, a golurilor a faulturilor din preajma careului a tot ce e frumos la un meci de fotbal.
Mi dor sa simt frigul in cioante stand pe un scaun inghetat acoperit cu caietul de meci sau cel putin un ziar. Mi dor sa stau la coada sa intru pe stadion, intre oameni care au o singura bucurie CFR Cluj-Napoca.
Pentru mine inseamna mult mai mult stadionul acesta, inclusiv echipa si performantele acesteia. Putini sunt cei ce isi dau seama ce inseamna CFR Cluj-Napoca pentru mine. Poate intr-o zi o sa aflati si voi. Intrebarea mea e, ce inseamna echipa voastra favorita pentru voi?

25 februarie 2012

La Piazzeta

Te imbina inca de afara mirosul proaspat de pizza pregatita in stil italienesc. Intrand pe usa te simti ca pe o strada laturalnica din centrul unui orasel Italian. Decorul se potriveste excelent serilor petrecute la pizza pe o terasa italieneasca.
Comfortul vizual este imbinat de muzica melodioasa si mirosul de mirodenii. Tot acest vis Romanic te impinge inautru gandindu-te ca ai sansa sa mananci cea mai buna pizza din oras.
Lumea de vis se naruie, cand dupa o jumate de ora vine ospatarul si te intreaba daca ti-a luat comanda, si tu infometat si pe jumatate deshidratat incerci sa alegi din doua meniuri stufoase si greu de manevrat.
Comanda se aduce repede si se vede dupa aburii care ies din pizza. Oricum sucul il cam bei pe jumatate si ti se ia paharul inainte sa termini de mancat iar daca ai curajul sa nu iti pui inca tot sucul in pahar vine chelnerita si il pune ea, nu cumva sa obosesti.
Nu am fost atent la alte restaurante, dar debrasarea mesei s-a facut inainte ca eu sa ma ridic sau sa las frumos furculita/cutitul in farfurie. In orice caz in timp ce iubita ta mananca tie sa vina sa iti ia farfuria din fata.
E prima data cand am patit asa La Piazzeta, ori s-au saturat sa aiba clienti si incearca acum sa ii elimine, ori am prins noi o zi proasta a chelneritei.
In orice caz mancarea a fost facuta cu maiestrie si era la fel de buna precum mirosea.
Voi ati avut experiente neplacute in localuri presupuse bune?

22 februarie 2012

Basel Surpriza serii

Basel echipa in fata careia Otelul avea sanse in toamna, dar care a trims-o pe Manchester United in Europa League castiga prima mansa de Champions League in fata unui Bayern Munchen putin demotivat.

Liviu Ganea la CFR Cluj

Sursa:http://www.mediafax.ro/
Cu parere de rau dupa acest tur de campionat trebuie sa ne despartim de Renan Garcia si de Weldon, doi jucatori cu calitati exemplare, zic asta deoarece au fost activi atat pe teren cat si in afara lui, dovedind astfel profesionalism.
Desi Weldon are 30 de ani a fost vandut pe 1 milion de dolari. Eu zic ca e o performanta a managementului Clujean aceasta afacere. In schimb Renan este un jucator de care CFR-ul se desparte prea usor. Probabil au simtit o afacere buna din vanzarea lui, in orice caz nerealizarea transferului ducea probabil la o forma mai scazuta a jucatorului.

18 februarie 2012

Atentie se fura parcari

Treceam pe langa bloc azi si vedeam cu un biet om isi curata parcarea. Evident am tot auzit povesti de la cunoscuti si am mai citit pe bloage cum ca daca iti cureti parcarea vine altu si ti-o ia.
Ceva parca nu se leaga, de ce nu exista o responsabilitate sociala in Romania prin care singur sa iti cureti zapada, de pe locul de parcare, de pe portiunea ta de trotuar, din curtea proprie. Am vazut diverse poze in care o batrana isi curata casa si un coment dedesupt ca cei tineri stau si asteapta armata.
Eu am curata anu asta zapada. Voi ati curatat? 

16 februarie 2012

Steaua - Twente

Un meci captivant facut de Steaua, daca renuntam la cateva gafe facute de Dananae si de Tatarasanu au facut un joc bun. Se vede dinamicitate se vad multe imbunatatiri in jocul Stelei.
Sincer ma asteptam sa fie un meci al dracului de plictisitor, asa de plictisitor incat sa cada tencuiala de pe perete. Oarecum sunt fericit ca nu e asa, chiar dca nu sunt un fan declarat al Stelei. Ii sustin ca sunt nascut in Romania si sunt singura echipa care reprezinta tara mea in primavara europeana.

15 februarie 2012

Boc in fundul gol

Pentru oricine doreste in Romania civilizatie sa nu se mai uite la Antena1. Am auzit bombe precum ca sunt bolsevice, nu cred o iota, ca au tancuri bolsevice din nou nu cred o iota. Dar ca au monumente de prostie acolo, da asta o cred. Nu stiu cine conduce acest post de prost gust, mai mult nu stiu cine nu e in stare sa ia o decizie capitala si autocompromitatoare sa ii retraga licenta. Intradevar daca cineva retrage licenta Antenelor cred ca incepe cu adevarat o revolutie, nu mai are lumea la ce prostii sa se uite si vine in strada sa lupte. 
Nu prea ma uit eu la televizor, dar si cand o fac sunt mirat si foarte foarte speriat. Putini stiu probabil cine sunt Iulian Pitea si Remus Tudor. Dar cred ca cu toti stim cine este Bianca Dragusanu, Catalin Botezatu si alte rebuturi inculte ale societatii Romanesti. O sa ajungem o tara in care tinta suprema nu e castigarea unei medalii la olimpiade, ci sa ajungi asistenta lui Capatos, sau sa intretin dimineata cu tatele mari la Razvan si Dani. 
Zic si eu, ma gandesc la viitorul acestei tari, din care ma incapatanez sa nu plec stiind ca nu vin vremuri mai bune,  implicit ma gandesc la viitorul copiilor mei care vor fi tentati sa se uite si sa se ia dupa vedetele de carton ale societatii Romanesti. 

19 ianuarie 2012

Revolutie mediatica

Realitatea, TVR, Romania TV, Antenele, GSP-urile toate reprezinta aceasta revolutie mediatica. 
Ieri vazusem acest poster la televizor si pe ceva tantita intrebandul pe Ponta cum s-a ajuns in aceasta situatie. Evident postul nu era altul decat Antena3. Acelasi post de unde au plecat ideile lui Ponta privind legea sanatatii, adica cum s-ar desfinta SMURDUL. Chiar daca oamenii din strada nu ma reprezinta nu pot sa raman indiferent la formele de protest pe care le adopta. 
Mi se pare putin exagerat faptul ca s-a scris (indiferent ce) pe un monument national. Si mai exagerata a fost reactia UDMR-ului privind un conflic etnic. Tin sa ii aduc aminte domnului Kelemen Hunor ca UDMR-ul nu reprezinta deloc interesele maghiare din Romania el apara ceata de hoti din Harghita care transfera padurile Romaniei peste hotare, "poftim cultura". 
Ne straduim sa schimbam acest regim, care dupa parerea mea ar trebui schimbat din radacina, dar ma intriga faptul ca acest proces de schimbare nu schimba realitatea conducerii Romaniei, CORUPTIA. 
Potrivit acestor specimene din ambele trabe numite "cancerul Romaniei" corupte binenteles as zice ca trebuie mers departe si cerut un singur lucru. Schimbare legii tradarii fata de patrie, si infintarea unei legi aspre pentru Coruptie. O propunere din partea mea ar fi: Inchisoare de viata pentru cel ce da mita, inchisoare pe viata pentru cel ce o primeste + confiscarea averilor familiei celor 2 inculpati pana la rude de gradu 3, adica parinti, sotie, copii, nepoti, unchi-primari, unchi de gradu 2, verisori primari, verisori de gradu 2. 

15 ianuarie 2012

Nightlosers

Am fost recent("prima cantare pe anu asta") la un concert Nighlosers si m-am simtit foarte bine. Ce m-a deranjat totusi a fost lume putina. Dupa cum puteti vedea si pe siteul lor canta Blues ardelenesc sau mai bine un soi de etno-blues.
Ce imi place cel mai mult la ei este faptul ca imbina intr-o armonie perfecta bluesul cu muzica traditionala Romaneasca.
Desi concertul a adunat putina lume si la inceput erau doar doua persoane in fata formatiei care se zbenguiau finalul a fost superb s-a instalat si o hora in jurul ceterasului si solistului distractia a fost in toi pentru toti cei prezenti in Euphoria Music Hall si pe final toata lumea era in picioare.




11 ianuarie 2012

Raed Arafat

Trebuie sa scriu si eu doua cuvinte "Dute de unde ai venit!!!". Un evreu al carei limite nu au avut final. A vrut din ce in ce mai mult si cand nu i s-a mai dat a facut scandal in presa. Si pe canalele de filme apara oi cat m-am saturat.

6 ianuarie 2012

Oglinda oglinjoara

Am auzit recent sitagma "Cei alesi sunt oglinda alegatorilor". Scos din context cei alesi sunt oglinda la putin peste 50% dintre cei care au mers la vot care la randul lor se impart in doua tabere ca 50% din ei au votat cu altii. Deci revenind 25% din populatia Romaniei ii sustin pe ce care ne conduc.
Deci trebuie gasiti acei 25% pentru ca aceia sunt corupti aceia sunt sanatosi(ca nu le mai tre spitale) si sa le luam exemplu, sau sa ii zdrobim de asfalt.
Nu se poate ca intr-o tara care se pretine a fi civilizata sa se intampla atrocitati zii de zi indreptandu-ne spre o prapastie.
Stau putin si ma gandesc la bieti Nord Coreeni care isi duc viata zi de zi si se bucura de avantajul de a fi om. Stau sa ma gandesc cu obezii de pe la noi merg frumos la altii sa ii ajute sa manance sanatos pe cand Nord Coreenii au pe cineva care la calculeaza ratia zilnica sau saptamanala de mancare in functie de calorii. Stau sa ma gandesc cum multi merg la doctori si dau o gramada de bani sa se faca bine cand Nord Coreeni, pe langa faptul ca nu merg la spitale beneficeaza de ele gratuit. De fapt stau sa ma gandesc pe cand Nord Coreenii nici macar nu fac asta.
E ciudat ca la ei nu se potriveste sitagma de mai sus, ei trebuie sa se bucure de ce au daca nu vor indura represalii greu de imaginat din partea Phenianului. Unde mai pui faptul ca acolo fiecare este indoctrinat sa suporte respectivul regim.
Dar noi suntem indoctrinati? Avem sansa sa putem face mai mult avem ocazia sa atragem atentia celor care ne conduc sunt urmariti si ca nu ne pot trata ca pe niste carpe, ar trebui in sfarsit sa ne desteptam.