Casablanca

(postul este scris acum ceva timp, mi-am gasit timp sa il postez doar acum)

Miercuri seara am vazut filmul Casablanca (1942), in regia lui Michael Curtiz, cu Humphrey Bogart si Ingrid Bergman. Inainte sa vad filmul am citit cateva review-uri despre film. Considerat de unii cel mai bun film al secolului XX, cu o nota destul de mare, pe saiturile de specialitate, iti trezeste curiozitatea. Astfel am aflat cateva amanunte interesante.

* In 5 Ianuarie 1942 a fost anuntat Ronald Reagan in distributia filmului. Bine ca nu s-a prostit la cap Warner Brothers si au ales un actor adevarat pentru rolul lui Rick.
* Pianistul din film, Sam, nu era in realitate pianist, ci tobosar (Dooley Wilson), care insa a mimat convingator in timp ce, dupa o perdea, un pianist canta melodia, devenita apoi slagar mondial.
* Max Steiner (compozitorul austro-american de muzica de film si teatru, creatorul a peste 300 de coloane sonore, dintre care, cele mai cunoscute raman soundtrackurile filmelor "Gone With The Wind" si "Casablanca") nu suporta piesa "As time goes by", spunand ca e prea simpla pentru un film de dragoste. Aceasta, era aproape sa fie taiata, daca Ingrid Bergman nu se tundea pentru rolul din urmatorul film ("For Whom the Bell Tolls"), iar scena trebuia refacuta.
* Finalul a fost ales abia dupa 2 luni de filmare, fiindca daca Rick si Ilsa ramaneau impreuna era considerat prea anti-conjugal, daca murea unul din ei era prea dus la extrem si daca murea Victor era prea lipsit de emotie. Au ales totusi un final suficient de bun, sa creeze suspans iar finalul sa fie neasteptat.
* Casablanca a fost filmat pe platourile Warner, in afara de scena de pe aeroport, care s-a filmat pe Aeroportul din L.A. Distributia finala a filmului a numarat 34 de nationalitati, multi erau refugiati din europa in urma razboiului.
* Initial austriacul Paul Henreid a refuzat rolul lui Victor Lazlo, dar dupa intrarea in razboi, SUA a inceput expulzarea multor straini, iar acesta a acceptat rolul, pentru a primi protectia statului american, sau mai bine zis pentru a-si salva viata.
* Filmul a avut 8 nominalizari la Oscar si a castigat 3 premii.
* Acuratetea istorica nu a fost punctul forte al filmului. Scrisorile de trecere, din film, erau semnate de catre Generalul De Gaulle, dar de ce ar semna De Gaulle scrisori ale regimului Vichy? Casablanca nu a fost in realitate o poarta de fuga a imigrantilor. (Oricum s-a constatat in timp ca americanii nu prea pun accent pe acuratetea istorica :-P)
* In 1946 a fost lansat filmul "A Night in Casablanca" produs de Marx Brothers. Warner Brothers i-a actionat in judecata, pe acestia, motivand ca detin drepturile de autor asupra cuvantului Casablanca, iar raspunsul celor de la Marx Brothers a fost, dar despre "frati" ce zicem? Profesional noi am fost frati cu mult inaintea voastra. Evident a fost nefondata cererea Warner.
* Pianul din film a fost cumparat de catre o firma japoneza in 1988 la pretul de $154 000.
* Constructia Rick's Cafe a costat mai mult de jumatate din bugetul intregului film. Aproximativ $ 9200.
* Filmul a crescut in popularitate de-a lungul timpului, pe vremea aceea era doar unul din filmele obisnuite care incepeau sa iasa din studiourile Hollywood.
* Interesant este si faptul ca invadarea orasului marocan de catre armatele germane a avut partea sa de contributie la succesul filmului.

In 1942 dupa invazia nemtilor in Paris, foarte putin se putea anticipa cu privire la urmarile razboiului. Era o perioada in care propaganda luase cote uriase. In Germania exista un minister al propagandei, care se concentra pe informarea maselor intr-o singura directie prin orice metoda de interactiune cu publicul. Trebuia creata ideea ca toate actiunile intreprinse sunt impotriva unui rau, care a ajuns un pericol iminent pentru rasa umana.
Mediile occidentale britanice, franceze si americane nu erau mai prejos si interpretau aceste actiuni in numele lor.

Astfel, lumea filmului era un mijloc de propaganda si manipulare tocmai pentru ca era la inceput si inca nu se cunostea ce putere are.

Intr-un astfel de context alaturi de ororile evidente create de razboi, un film despre dragoste nu prea isi avea locul, chiar daca acesta era facut de catre studiourile americane. Dar filmul in sine, reuseste ceea ce doar un film adevarat poate sa o faca: invaluind privitorul in poveste, creand o legatura puternica cu personajele iar finalul sa fie exact genericul "The End".